Cu maşina prin metrou

Un domn îmbrăcat în stilul Bronx al anilor ’90 se uită galeş la un superb exemplar auto de jucărie, pe peronul staţiei Crângaşi.

De ce a devenit el eroul acestei poveşti? Simplu: a întrebat o doamnă de la metrou dacă trebuie să cumpere cartelă de călătorie şi pentru maşinuţă. Elegant, nu?

PS: Reclama la Red Bull nu este intenţionată şi nu voi răspunde pentru eventuale prejudicii.

Îl ştii p-ăla cu mustaţă? Era Guţă, frate!

Din păcate nu mai am cum să verific această dudă, dată de TVR3 (ba parcă 2) imediat după Paşti. Site-ul TVR nu afişează programul decât pe săptămâna în curs.

Dar să mă credeţi pe cuvânt. A doua zi de Paşti, unul dintre posturile TVR a difuzat un concert la iarbă verde, cu scenă şi public numeros – tot tacâmul.

Nu cânta nimeni când am aterizat pe acest post. Dinspre scenă se vedea lumea adunată, era soare şi veselie. Şi se întoarce camera spre scenă. Era Guţă, frate!

Câteva veşti bune

Maneliştii şi-au făcut un site cu video pă sistem, evident. Îi zice $ukar Tube, furând mai nimic de la mai marele You Tube.

Medicii brazilieni recomandă oamenilor cât mai mult dans şi cât mai mult sex. În acest fel, n-o să aveţi niciodată probleme cu tensiunea sanguină.

Ah! Şi mi s-a spart o ţeavă (de apă) în baie. Şi da, sunt la muncă!

Campania continuă după blocuri

Subliminal

Revenim cu o ştire foarte importantă pentru ţară. Fie, pentru o părticică din cartierul Drumul Taberei din Bucureşti. Cuiva i-a plăcut campania prezidenţială. I-a plăcut atât de tare, încât continuă să atârne printre blocuri numele candidatului cu cele mai mari, trebuie să recunoaştem, *oaie.

Sau poate că nu e vorba de un admirator secret, ci doar de un consilier de primărie mai zelos, care nu ştie cum să justifice în contabilitate puţină vopsea, nişte bucăţi de pânză şi patru sfori.

O fi unul dintre cei plecaţi la schimb de experinţă în Thailanda şi îi este ruşine să întrebe dacă s-a terminat sau nu campania pentru prezidenţiale.

Banerele de acest fel îmi aduc aminte de pedepsele pe care le primeau pe vremuri oamenii certaţi cu legea: erau legaţi de mâini şi de picioare de patru cai şi… pfiu.

Aşa e politicianul român: agăţat undeva la vedere în mod ilegal, cu ridurile şi ştersăturile aferente, infiltrat prin televizor în liniştea dormitoarelor, bătut de toate vânturile, apoi şlefuit pentru un nou anotimp.

Fotografia a fost făcută la începutul acestei luni, undeva pe lângă strada Cara Anghel din Sectorul 6. Revin cu o alta, agăţată paralel cu Bulevardul Timişoara, tot pe după blocuri.

Măicuţă, îţi place manelele?

Bună ziua şi bine v-am găsit la o nouă postare „Să moară dujmanii mei“. Ei n-are valoare, aşa că ne dăm pe blog numai noi, ăştia pă sistem.

Deci. Am întâlnit în tramvai o purisancă de vreo 50 de ani aşa, îmbrăcată toată în negru, frate. Cre’ că se ducea la vreun mormânt, săraca, că avea şi o bandană neagră, batic, cum îi zice.

Şi tristă femeia, de parcă i-a omorât cineva toată famelia. Aşa. Şi îi sună mobilu’, frăţioare, şi era o manea de-a noastră, bucată superhit, un Guţă pus pă house.

Hai, pa! Vă poop!

Efectele business ale norului vulcanic

Când a erupt vulcanul Eytanfsxtparvbry…, mai aveam puţin şi ne duceam dracului cu toţii. Şi, dacă tot ne duceam la Răi, de ce să nu faci un ban cu asta. Cum s-a gândit Omniasig. Adică tot mori, măcar mă mori liniştit că ai lăsat urmaşilor o poliţă de asigurări.

Iată ce mesaj trimite Omniasig pe mobil: „Norul vulcanic ar putea cauza afecţiuni ale plămânilor, pielii, ochilor. OMNIASIG îţi asigură sănătatea pentru doar 15 lei. Copii sub 12 ani GRATIS. Scrie DA la 1775“.

„Să facem totul” n-a murit!

Emi Boc, premier: „Domnule ministru Oprea, tancurile cum se descurcă în Afganistan şi…nu în Afganistan, în Irak, când era nisipul şi nu se opreau motoarele, la avioane de ce li se opresc motoarele ?”

Gabriel Oprea, ministrul Apărării: „În primul rând că în Irak se mai şi opreau, domnule prim-ministru, ca să ştiţi, pe nisipul fierbinte. Dar de regulă au funcţionat. Am întrebat şi eu, am crezut că este vorba de plafon, dar specialiştii mi-au spus că nu, datorită lipsei de oxigen, de aceea intervine şi se opresc motoarele la avioane, de aceea este pericol de prăbuşire a avioanelor. Şi eu am crezut că este vorba doar de vizibilitate, dar nu, de fapt lipsa de oxigen”.

Emil Boc, premier: „Sunt convins că vor găsi soluţii, cum au găsit în armată să meargă tancurile prin nisip şi avioanele vor găsi soluţii să nu mai aibă probleme cu particulele de nor vulcanic”.

(dialog în şedinţa de guvern)

Cele mai multe vieţi

De fiecare dată când citesc un articol bun, fie el reportaj, comentariu sau anchetă, mă gândesc la un singur lucru.

Ziaristul născut doar să scrie este ca o pisică. Are multe vieţi. Poate chiar mai multe decât o pisică. Se naşte atunci când aşterne primele semne pe Word sau când trece un gând în carneţel.

Trăieşte atât timp cât subiectul nu moare şi e viu sub mâinile lui. Se zbate să-l crească, să nu-l lase necopt, ca pe un adolescent. Apoi, în floarea vârstei, strânge resurse ca un părinte grijuliu faţă de viitorul copiilor.

Spre final, când leagă ultimele litere, se stinge odată cu subiectul. Ca atunci când mori, iar rudele şi prietenii îţi frunzăresc amintirile să vadă ce-ai făcut, cum ţi-ai mâncat mălaiul.

Fiecare viaţă anterioară rămâne în paginile unui ziar sau ale unei reviste. Mai nou şi sub cheia unui link. Dacă vedeţi pe cineva în această stare de epuizare, nu vă grăbiţi cu resuscitarea. Ciclul se repetă cu o nouă poveste, cu o nouă viaţă.